Vize şi servicii consulare

Competenţele personalului consular

Ambasada României în Republica Sri Lanka acordă asistenţă consulară:

  • cetăţenilor români, indiferent de ţara de reşedinţă;
  • persoanelor care au şi cetăţenie română (bipatrizi), în anumite situaţii;
  • cetăţenilor statelor UE, în cazul în care ţara lor nu are reprezentanţă diplomatică în Sri Lanka (în conformitate cu articolul 20 din Tratatul Uniunii Europene şi cu prevederile Deciziei 96/409/PESC).  

 

Ce pot face reprezentanţii ambasadei pentru a veni în sprijinul dumneavoastră:
  • Acordă asistenţă şi protecţie consulară cetăţenilor români în mod egal, fără deosebire de sex, rasă, vârstă, religie, în limitele prevăzute de normele de drept internaţional şi de reglementările locale în vigoare.
  • Abordează problemele dumneavoastră într-o manieră profesională şi în deplină concordanţă cu legislaţia în vigoare.
  • Tratează informaţiile oferite de dumneavoastră în conformitate cu reglementările în vigoare privind protecţia datelor personale.
  • Răspund solicitărilor dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil verbal şi/sau în scris.
  • Oferă explicaţii clare pe baza prevederilor legale în vigoare.


În cazuri obişnuite:

  • Vă eliberează, la cerere, documente de călătorie provizorii (titluri de călătorie, paşapoarte temporare) sau vă sprijină pentru preschimbarea documentelor de identitate expirate.
  • Vă sprijină în obţinerea acte de stare civilă (certificate de naştere, căsătorie sau deces).
  • Prestează servicii notariale (legalizarea unor acte de care aveţi nevoie în străinătate).
  • Vă sprijină în procurarea de acte judiciare sau extrajudiciare din ţară.
  • Vă acordă asistenţă pentru redobândirea / renunţarea la cetăţenia română.


În cazuri extreme (arestări, accidente, calamităţi naturale, conflicte armate etc.):

  • Vă contactează în cel mai scurt timp din momentul în care află despre situaţia dumneavoastră.
  • Fac demersuri pe lângă autorităţile statului în care vă aflaţi pentru a se informa asupra situaţiei dumneavoastră.
  • Se asigură că vă sunt respectate drepturile şi fac demersuri oficiale în acest sens.
  • Vă ajută să luaţi legătura cu familia, dacă doriţi.
  • Vă oferă consultanţă de specialitate şi asistenţă consulară în cazuri de răpiri, dispariţii sau deces al persoanelor apropiate.
  • Vă pun în contact cu specialişti care vă pot ajuta (avocat, traducător, medic, firme de pompe funebre). 
    ATENŢIE! Ministerul Afacerilor Externe nu răspunde de calitatea serviciilor acestor specialişti.
     
Ce nu pot face reprezentanţii ambasadei pentru dumneavoastră:
  • Nu pot influenţa procedurile legale din ţara de reşedinţă.
  • Nu pot să vă ajute să intraţi pe teritoriul ţării de reşedinţă în cazul în care nu posedaţi documente de călătorie valabile, viză de intrare şi nu pot face demersuri care s-ar interfera cu politica de imigrare a statului de reşedinţă.
  • Nu pot face investigaţii.
  • Nu pot să se substituie avocaţilor în cazul unor procese.
  • Nu pot să vă plătească facturile, datoriile sau să acorde împrumuturi.
  • Nu pot face aranjamente de călătorie pentru dumneavoastră.
  • Nu pot să vă găsească un loc de muncă.
  • Nu pot să vă asigure cazare.
  • Nu pot obţine pentru dumneavostră un tratament preferenţial în instituţiile medicale sau în arest.


Pentru mai multe detalii privind asistenţa consulară, accesaţi site-ul Ministerului Afacerilor Externe - secţiunea Asistenţa consulară.

  

NUMERE DE TELEFON LA DISPOZIȚIA TURIȘTILOR STRĂINI AFLAȚI ÎN SRI LANKA

24.04.2019

Ambasada României la Colombo informează turiștii români aflați în Sri Lanka că autoritățile de la Colombo au pus la dispoziția cetățenilor străini (turiștilor) următoarele linii telefonice: Nu…

Ziua naţională a României în presa din Sri Lanka

09.12.2019

Sunday Observer cel mai răspândit săptămânal de limbă engleză din Sri Lanka, a publicat în ediția din 1 decembrie 2019, un grupaj de trei pagini cu materiale dedicate Zilei Naționale a României. …

Condiţii de călătorie în Sri Lanka şi regimul de şedere al străinilor

04.10.2019

Cetăţenii români au nevoie de viză pentru a intra în Sri Lanka, iar pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin 6 luni la data intrării în această țară. Din punctual de vedere al…

Vizita la Ambasada României la Colombo a delegației României la Cea de a 23 – a Olimpiadă Internațională de Astronomie de la Colombo

15.10.2018

În perioada 6 – 13 octombrie 2018, la Colombo (Sri Lanka) s-a desfășurat Cea de a 23 – a Olimpiadă Internațională de Astronomie (IAO 2018). La Cea de a 23 – a Olimpiadă Internațională de…